Arad: Gala Persoanelor cu Dizabilități, un NU HOTĂRÂT DISCRIMINĂRII și un DA HOTĂRÂT DEPĂȘIRII CONDIȚIILOR

Ceade-a 3a ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități, care a avut loc marți seara, la Filarmonica de Stat Arad a cuprins mai multe spectacole susținute de oameni care au demonstrat că și-au depășit condiția de persoană cu dizabilități sau persoană care provine din sistemul de protecție socială a statului. În final, cele mai implicate asociații, instituții și persoane au primit diplome de onoare și trofeil „DizAblității”.

Pentru meritele aduse la creșterea incluziunii sociale și combaterea discriminării la adresa persoanelor cu dizabilități, mai mulți reprezentanți ai ONG-urilor din județul Arad, persoane implicate în acte de caritate, dar și șefi ai centrelor pentru copii sau persoane adulte cu handicap din subordinea DGASPC Arad au fost răsplătiți cu diplome de onoare și trofeul “dizAbilității”.

Conform directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilui Arad, Erika Stark, acțiunile vizează determinarea societății să spună nu persoanelor discriminării.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că „toți suntem cetăţeni cu drepturi egale. Indiferent în ce ţară trăim, indiferent dacă avem sau nu o dizabilitate. (…) Cu toţii tindem (…) să ne valorificăm potenţialul personal, iar discriminarea și prejudecățile nu trebuie să ne împiedice acest lucru”.

Ediția cu numărul trei a Galei a fost organizată de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Arad.

Dovada că se poate

Programul a fost deschis de Lidia Leahu, o tânără cu dizabilități din Arad, președintele Asociației Abilidy care, împreună cu un grup de 9 prieteni, toți persoane sănătoase, au adus în fața publicului o scenetă de teatru inspirată din cotidianul unei persoane cu dizabilitate. „Viața așa cum e ea” a fost jucată de toți „actorii” în scaune rulante, dorindu-se a fi o invitație la schimbarea percepției oamenilor sănătoși față de
dizabilitatea unui om aflat în scaun rulant. Prestația lor a stârnit emoții puternice în sală și a fost îndelung aplaudată de cei prezenți.

Tinerii de la Integra-Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi mentale au impresionat și ei asistența printr-un moment artistic inedit și un dans ritmat.

Grupul artistic „Clopoțeii”format din copii cu dizabilități ocrotiți la Fundaţia creştină RCE- Speranţa copiilor Arad și care urmează cursurile Școlii speciale „Rază de Soare” au susținut un mic recital la cinsuri, instrumente cu totul și cu totul speciale, pentru folosirea cărora copiii dau dovadă de multă îndemânare și talent.

Soții Adrian și Veronica Benchea, însoțiți de Max, câinele-ghid pentru persoane nevăzătoare au împărtășit din experiențele avute în ultimii 5 ani de când patrupedul special antrenat a intrat în familia lor.

Un mic recital a susținut pe scena Filarmonicii de Stat, Adrian Petcu, în vârstă de 13 ani, copil provenind din sistemul de protecție și care este crescut la un asistent maternal profesionist, angajat al DGASPC Arad.

Spectacolul Galei a fost încheiat de cunoscutul Ricardo Caria, un îndrăgit artist-interpret dedicat cauzelor persoanelor cu nevoi speciale.

Declarații complete

Președintele CJA,Iustin Cionca, prezent la eveniment a transmis celor prezenți un salut călduros și încurajări: „Toți suntem cetăţeni cu drepturi egale. Indiferent în ce ţară trăim, indiferent dacă avem sau nu o dizabilitate. Cu toţii tindem către un standard de civilizaţie care să ne ajute să ne putem împlini aspiraţiile și dorințele, să ne valorificăm potenţialul personal, iar discriminarea și prejudecățile nu trebuie să ne împiedice acest lucru. Cred cu tărie în puterea persoanelor cu dizabilități de a se face utile lumii în care trăiesc, de a contribui în mod concret la soluționarea greutăților cu care se confruntă. Indiferent de provocările de pe parcurs, dacă lucrăm împreună, într-un parteneriat solid, vom obține ceea ce ne propunem.”

Erika Stark-director general „Ne-am dorit ca împreună să reușim să transmitem comunității arădene un mesaj unitar, să spunem NU discriminării, să învățăm unii de la ceilalți ce înseamnă cu adevărat o societate incluzivă. Toți cei care au fost în această seară alături de noi ne-au transmis încrederea că împreună vom reuși să ducem la bun sfârșit proiectele ce fac din societatea arădeană una mult mai deschisă și atentă la nevoile persoanelor cu dizabilități.”