O mașină (marca Mercedes-Benz, model E350) în valoare de cca 12.000 de euro a fost descoperită decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad.
Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar-șef Laura Beatrice Bondar, la volanul mașinii se afla un cetățean român în vârstă de 34 de ani, iar la controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 22.11.2019.
Șoferul a declarat că a împrumutat mașina de la un cetăţean român şi nu cunoştea faptul că ar fi fost căutată de autorităţi.
Mașina, în valoare de 12.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul
Poliției de Frontieră Arad.
Polițiștii de frontieră efectuează o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire și continuă cercetările în acest caz.