Arad: Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, anunță dezinfecție în școli, în perioada vacanței

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Arad, în contextul epidemiei de gripă, că în vacanţă vor avea loc acţiuni de dezinfectare în şcoli, în special în școlile în care cursurile au fost suspnendate în ultimele zile din cauza numărului mare de cazuri de gripă.

„Da, încercăm să igienizăm școlile. Fiecare autoritate locală, fiecare școală găsește un tip de biocid pe care trebuie să-l dea în școală, deci o încercare de a face dezinfecție în școala respectivă”, a decalarat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu a mai declarat că a cerut directorilor de școli să îşi asume responsabilităţile pentru a asigura măsurile necesare limitării răspândirii virusului.
„Săpunul nu trebuie să-l pună ministrul, aşa cum probabil bănuiţi şi ştiţi. Cheltuielile acestea, din ceea ce noi numim şi numeşte legea finanţarea complementară, se fac din banii veniţi de la autorităţile locale. Cum ajung banii aceştia de la autorităţile locale în şcoli pentru aceste elemente de igienă minimă? Prin intervenţia directorului şi dialogul cu primarul. (…) De aceea, în aceste zile, când ne-am confruntat cu această epidemie de gripă, am cerut aproape zilnic directorilor să-şi asume responsabilitatea pe care o au”, a mai decalarat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, participă, vineri, la Arad la prima ședință a Consiliului Național al Rectorilor din acest an și la deschiderea Festivalul Anului Nou Chinezesc, organizat decătre tinerii care studiază limba chineză.