Arad: Noul complex de polo din Arad, predat, joi, de către vicepremierul Daniel Suciu, în absența primarului Gheorghe Falcă, fapt remarcat și de vicepremier

Noul complex de polo din Arad a fost predat, joi, de către vicepriministrul Daniel Suciu către municipalitate, în absența primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, fapt remarcat și de vicepremier.

Publicată de Realitatea De Arad pe Joi, 7 martie 2019

Publicată de Realitatea De Arad pe Joi, 7 martie 2019

Vicepremierul Daniel Suciu, care este și Ministrul Dezvoltării și Administrației Publice Locale, Daniel Suciu a anunţat, joi, la noul complex sportiv cu bazin de polo realizat în municipiul Arad, că a semnat protocolul de predare a investiţiei către Primăria Municipiului Arad, astfel că obiectivul este, de joi, al arădenilor.

Ministrul a remarcat lipsa primarului Gheorghe Falcă de la vizita sa la complexul sportiv, spunând că va avea „grijă” ca protocolul semnat să ajungă la edil.

„Am venit să predăm la cheie un obiectiv pe care ministerul pe care îl conduc, prin Compania Naţională de Investiţii, l-a făcut în beneficiul arădenilor. Mă bucur că acest bazin, omologat la ultimele standarde inclusiv de către Federaţia Română de Polo, de astăzi este al arădenilor. Îl invit pe domnul primar, care este beneficiarul juridic al acestei investiţii, să facă tot ce trebuie ca în cel mai scurt timp să fie dat în folosinţă. Domnul primar nu cred că a fost luat pe nepregătite de finalizarea acestui obiectiv, mai ales că de la 1 octombrie ştia ce are de făcut, să se organizeze ca în cel mai scurt timp să fie şi angajaţi aici”, a mai delarat vicepremierul Daniel Suciu.

Acuze reciproce Primărie-Guvern

Primii pași pentru investiție s-au făcut în 2008, dar bazinul a fost gata la sfârșitul anului 2018. Și în ciuda acestui lucru, complexul, care cuprinde 2 bazine, stă de câteva luni stă nefolosit pentră că Primăria și Ministerul Dezvoltării se acuză reciproc că au tergiversat primirea-predarea investiției. Marți, primarul Gheorghe Falcă a mers la bazin și a lansat o serie de acuze la adresa Guvernului, iar vicepremierul Daniel Suciu, a lansat acuze la adresa primarului.

Daniel Suciu a amintit că recepţia lucrărilor la complexul sportiv s-a făcut încă din 1 octombrie 2018, dar timp de două luni Primăria Arad nu ar fi semnat protocolul de primire.

„La 1 octombrie, acel protocol i-a fost înmânat (primarului – n.r.), nu a vrut să semneze atunci pentru că nu a fost în zonă, cel puţin acesta a fost răspunsul municipalităţii. Ni s-a spus că, cu celeritate, acest protocol va fi semnat, iar celeritatea a însemnat două luni la Primăria Arad”, a mai declarat Daniel Suciu.

Ministrul Dezvoltării şi-a exprimat speranţa că „în cel mult o lună” baza sportivă va putea fi folosită de sportivii arădeni.

El a adăugat că întârzierile cu privire la finalizarea proiectului au fost cauzate de lucrările la utilităţile din zonă, care erau în sarcina municipalităţii.

Complexul sportiv, tot închis

Și chiar dacă a fost predat, bazinul rămâne tot închis… municipalitatea trebuie să adopte în Consiliul Local regulamentul de funcționare, personalul necesar și alte chestiuni administrative. În timp ce primarul Gheorghe Falcă estima că vor mai trece câteva luni până când complexul sportiv să poată fi folosit, vicepriministrul Daniel Suciu a spus, joi, că speră că „în cel mult o lună” baza sportivă va putea fi folosită de sportivii arădeni.

Valoarea totală a investiției, peste 23,1 milioane lei

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 23.140.051 de lei, din care 30% (6,7 milioane de lei) a reprezentat contribuția municipalității arădene, care în plus a pus la dispoziție terenul și a realizat toate utilitățile, iar diferența e bani de la Guvern.

Complexul din Subcetate are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lățime și o adâncime de 2,3 metri și unul mai mic, cu scop didactic și de agrement, care are 25 de metri lungime și 12,5 metri lățime.

Baza Sportivă realizată în Cartierul Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare și cabine de duș.

Baza va fi administrată de S.C. Recons S.A, societate din subordinea Consiliului Local Arad care mai administrează și patinoarul municipal și ștrandul “Neptun”.

Municipalitatea așteaptă acum propunerile arădenilor pentru dezvoltarea zonei adiacente cu noi spații destinate sportului.