Arad: Persoane amendate pentru cerșetorie, la Arad. A 3-a acțiune, în mai puțin de o săptămână

Mai multe persoane au fost amendate, vineri, la Arad, pentru că cerșeau. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul unei acțiuni de amploare pe care polițiștii au organizat-o în municipiu pentru identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu respectă legislația privind ordinea și liniștea publică.

La acțiunea, care a avut loc între orele 7-11, au participat 49 polițiști, 5 jandarmi și 17 polițiști locali și au fost aplicate 30 de amenzi și confiscate țigări de contrabandă.

Coform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică (dintre care 4 pentru cerșetorie), 4 sancțiuni conf. Legii 12/1990, 13 sancțiuni conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și o sancțiune la alte acte normative, în valoare de 11.930 de lei”.

„Au fost legitimate 101 persoane și verificate 19 autoturisme. Au fost indisponibilizate 77 de pachete de țigarete, oferite spre comercializare în Piața Fortuna”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Estea ceade-a 3a acțiune de acest fel în mai puțin de 1 săptămână, iar polițiștii atenționează că asemenea controale vor continua.