O clădire a Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad va fi reabilitată în întregime, pentru a se muta în ea Facultatea de Ştiinţe Economice, proiectul obţinând o finanţare europeană nerambursabilă de peste 26 de milioane de lei, a anunțat, miercuri, Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Este vorba despre proiectul „Reabilitare, modernizare, extinderea și echiparea clădirii Corp A, din str. Paul Chinezu nr. 10, demolare parțială corp B”.
„Facultatea de Științe Economice îşi va muta activitatea din locația actuală în imobilul de pe strada Paul Chinezu nr. 10 în urma implementării acestui proiect. Clădirea, cu regim de înălțime S+P+2E, va avea o suprafață totală desfășurată de 3.313 metri pătraţi. Proiectul cuprinde inclusiv dotarea unității de învățământ cu toate echipamentele specifice necesare şi peste 1100 de studenți vor beneficia de această infrastructură de educație extinsă, reabilitată și modernizată”, meționează Agenția de Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).
Valoarea totală a investiţiei este de 26.938.056,58 lei, din care 26.399.295,46 lei finanţare nerambursabilă.
Durata de implementare este de 34 de luni.
Proiectul este finanţat prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 – Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, mai spune ADR Vest.
Un alt proiect cu finanţare europeană pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale contractat astăzi în Regiunea…
Publicată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest pe Miercuri, 6 mai 2020