O finanțarea europeană de 8,5 milioane de lei a fost obținută pentru Spitalul de Boli Cronice Sebiş decătre primăria Sebiș, din județul Arad.
Contractul de finanţare a fost semnat, marţi, de către directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sorin Maxim, şi primarul interimar al oraşului Sebiş, Radu Demetrescu.
Conform autorităţilor, proiectul vizează extinderea şi modernizarea Spitalului de Boli Cronice, prin transformarea unui corp de clădire care are acum destinaţia de anexă/garaj în ambulatoriu de specialitate – Pneumologie. Este prevăzută, totodată, dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului şi a laboratoarelor, situate în corpul de clădire care va fi extins şi modernizat.
Autorităţile urmează să organizeze licitaţiile de atribuire a lucrărilor şi de achiziţie a echipamentelor, iar proiectul va trebui să fie finalizat în cel mult 35 de luni.
Sursa foto: Agenția de Dezvoltare V Vest