Un nou drum județean intră în reparații în Arad, a anunțat, luni, Consiliul Județean Arad. Este vorba despre drumul județean Sintea Mare – Șepreuș.
Drumul are o lungime de 14,3 km, valoarea lucrării este de peste 9,5 milioane de lei, fără TVA, finanţare asigurată din surse proprii. Termenul pentru proiectare este de 120 de zile, termenul pentru execuţia lucrării este de 16 luni.
Constructorul care a câştigat licitaţia este SC PORR Construct SRL, aceași firmă care are mai multe lucrări în județ.
„Este unul dintre cele mai deterioate drumuri din județ. Demrarea lucrărilor va fi undeva în primăvara anului 2019 cu finalizare în cursul lunii noiembrie 2019. Munca noastră de până acum îşi arată rezultatele. Vom avea foarte multe şantiere deschise pe drumurile judeţene, după care vom avea drumuri de calitate mai bună de care se vor bucura arădenii. În perioada următoare, vom finaliza alte proceduri care vor duce la semnarea unor contracte pentru construcţia unor drumuri, mă refer la Arad – Pâncota – Buteni, Bârsa – Moneasa, Pecica – Turnu, Gurahonţ – Buteni. Avem o strategie bine definită pentru drumurile judeţene, pentru care am atras finanţare din fonduri europene, fonduri proprii şi guvernamentale, vom realiza lucrări în toate zonele judeţului”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea.
De modernizarea drumul vor beneficia peste 12.000 de oameni din mai multe localități.
Consiliul Judeţean Arad administrează cca 1200 de km de drumuri judeţene, din care şi-a propus ca să reabiliteze în acest mandat cca
300 de km.