Majestatea Sa Margateta își aniversează, joi, ziua de naștere la Castelul Regal de la Săvârșin, informează pagina de internet a Familiei Regale.
Cu această ocazie, Majestatea Sa a transmis un mesaj de încurajare a statului acasă.
Custodele Coroanei a mulțumit tuturor pentru felicitări și urări.
Actualul șef al Familiei Regale s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Majestatea Sa Margareta este prima fiica a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana ai României. A fost oficial desemnată Principesă Moștenitoare în anul 1997 și numită Custodele Coroanei române în anul 2007. Majestatea Sa este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia.
Majestatea Sa Margareta şi ASR Principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996.