Zeci de litri de dezinfectant au fost produși decătre cadrele didactice de la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad, în laboratoarele de cercetare. Dezinfectantul a fost donat unui număr de trei spitale din judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin, a anunțat universitatea de stat din Arad.
Conform rectorul UAV, prof.univ.dr Ramona Lile, dezinfectantul a fost produs de către cadrele didactice în Institutul de Cercetare şi Inovare din cadrul universităţii şi respectă reţeta avizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Produsul a fost preparat sub îndrumarea prof.dr. Lucian Copolovici, directorul Institutului de Cercetări și prof.univ.dr. Florentina Munteanu, directorul Școlii Doctorale.
„Universitatea noastră este alături de autoritaţile locale şi oferim sprijinul nostru necondiţionat în lupta împotriva virusului COVID-19. Punem la dispoziţia autorităţilor laboratoarele noastre, expertiza cadrelor didactice pentru a produce la Arad dezinfectantul atât de necesar în aceasta perioadă”, a mai declarat Ramona Lile.
Reprezentanţii UAV au precizat că au fost folosite deja toate stocurile de materie primă necesară, dar se fac eforturi pentru a se achiziţiona substanţele din care este produs dezinfectantul, fiind lansate comenzi noi. Astfel, pe măsură ce materia primă soseşte la Arad, cadrele didactice vor produce noi cantităţi, care vor fi livrate spitalelor.
Sursa foto: Universitatea Aurel Vlaicu Arad