Bilanțul unui incendiu de proporții: 200 de hectare de culturi de grâu și rapiță, distruse. Video

Mai multe incedii care au cuprins culturi agricole au fost semnalate în județul Arad. Pompierii au intervenit de fiecare data, dar intr-unul dintre cazuri s-au confruntat cu o situație extremă.

Flăcările au izbucnit într-un lan de grâu situat ăntre localităție Aluniș și și Frumușeni, din județul Arad, și au ajuns până la limita județului Timiș. Pe măsură ce proporțiile deastrului se conturau, tot mai multe forțe au fost trimise în lupta cu flăcările.

La ajungerea forțelor de interventie, incendiul se manifesta generalizat, propagând-se și la culturile de la limita de județ cu Timișoara, in localitatea Alioș.

 

La fața locului, echipajele operative ale Detașamentului Arad, au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă,  încadrate cu 17 salvatori și un echipaj SMURD. 

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, în sprijinul pompierilor arădeni au mai fost dislocate: 
3 autospeciale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență cu 16 pompieri voluntari 
2 autospeciale din cadrul ISU Timiș și 6 Subofițeri.

De asemenea, angajații societății, de care aparține lanul de grâu și rapiță, au intervenit în sprijin. 

Intervenția promptă a forțelor a condus la limitarea și stingerea incendiului, în aproximativ 3 ore. Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic dar și din cauza temperaturilor extrem de ridicate. 

Au ars aproximativ 200 de hectare de culturi agricole și un utilaj agricol.

Cauza probabilă de producere a incendiul  este în curs de stabilire. 

Temperaturile extrem de ridicate sunt un factor favorizant al apariţiei incendiilor. Având în vedere avertizările meteo care vizează creșterea regimului de temperatură în această perioadă, gradul de umiditate al vegetaţiei este scăzut, factor care favorizează izbucnirea si propagarea rapidă a flăcărilor, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

sursa foto/video: ISU Arad

 

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.