CFR ANUNȚĂ RESTRICȚII DE VITEZĂ ȘI ÎNTÂRZIERI SEMNIFICATIVE DIN CAUZA TEMPERATURILOR EXTREME

CFR a anunțat o serie de restricții de viteză în orele de vârf ale codului roșu de caniculă precum și întârzieri semnificative. Călătorii sunt sfătuiți să solicite informații înainte de călătoria planificată și să țină cont de recomandările generale pentru perioadele de căldură extremă. 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în acest sfârșit de săptămână, traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale la nivel național, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor ca urmare avertizărilor actualizate de Administrația Națională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui COD ROȘU de temperaturi extreme, de 40 – 42 de grade Celsius în aer.

Reducere a vitezei de circulație a trenurilor, în medie CU 20-30 km/h FAȚĂ DE VITEZA NORMALĂ, pe întrega rețea feroviară, aflată sub incidența noilor avertizărilor meteo de TEMPERATURI EXTREME de 40 – 42 de grade Celsius la umbră, este principala MĂSURĂ DE SIGURANȚĂ aplicată toate administrațiile feroviare pe rețelele de căi ferate, în astfel de situații extreme.

 
 

Precizăm faptul că, măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută în acest sfârșit de săptămână, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor 8 sucursale regionale de cale ferată care adminstrează rețeaua feroviară la nivel național.

CĂLĂTORII, SFĂTUIȚI SĂ CEARĂ INFORMAȚII ÎNAINTE DE A PLECA LA DRUM

Vă asigurăm totodată de faptul că, CFR SA, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.

De asemenea, informăm asupra faptului că, dispeceratele CFR vor menține o permanentă legătură cu  toți operatorii de transport feroviar, care vor fi avizați operativ când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic intrate în vigoare.

CFR SA recomandă publicului călător ca în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor din/în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și să consulte periodic SITE-urile OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR, pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

 
 

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile inevitabile care se vor întregistra în circulația trenurilor în aceste zile în care este în vigoare avertizarea ANM de temperaturi extreme și îi asigurăm totodată de faptul că, reducerea vitezei de circulație cu 20 – 30 km/h față de viteza normală, care va conduce implicit și la prelungirea duratei de parcurs a anumitor trenuri, este una dintre principalele măsuri aplicate, în astfel de situații extreme, de orice sistem feroviar, în vederea menținerii condiţiilor de siguranţă în trafic, se arata în comunicatul CFR S.A.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.