Copilul răpus de energizante ar fi putut fi salvat dacă se intervenea la timp

Ies la iveală noi detalii șocante despre copilul de 16 ani din Timiș care a murit pe terenul de fotbal după ce a suferit un infarct. Băiatul putea fi salvat dacă ambulanța ar fi intervenit la timp. Insa, dispecerul de la 112 a crezut că este o glumă, așa că a refuzat să trimită un echipaj. Abia după apeluri repetate, medicii au fost trimisi la fața locului. 

Băiatul de numai 16 ani a picat secerat la pământ în timpul meciului de fotbal. Colegii acestuia au sunat imediat la 112 însă operatoarea a crezut că cei mici au făcut o glumă și nu a luat în considerare apelul. A fost nevoie de un al doilea apel, făcut după câteva minute de un adult pentru ca cei de la 112 să trimită o ambulanță. Totul a durat mai bine de 10 minute, timp care ar fi putut face diferența între viață și moartea în cazul infarctului suferit de copil.

Și mai revoltător este faptul că, deși operatoarea fusese informată despre faptul că adolescentul fusese operat pe inimă în trecut și acum făcuse infarct, ambulanța trimisă la fața locului nu avea medic.

Echipajul SMURD cu medic a ajuns la 25 de minute după alerta inițială, fiind trimis de la Timișoara. După încă o oră și jumătate, pentru copilul care făcuse infarct a fost trimis și un elicopter SMURD, care l-a dus la Timișoara unde a și murit, cu zile, acuză apropiații.

Și la Caracal operatorul 112 a făcut o serie de gafe, atunci când Alexandra Măceșanu a sunat de mai multe ori și nu s-a intervenit la timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.