DSU: SISTEMUL INTEGRAT A FĂCUT TOT POSIBILUL SĂ SALVEZE VIAŢA LUI PRIGOANĂ, AFLAT ÎN STOP CARDIO-RESPIRATOR

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat, miercuri, momentele intervenţiei de urgenţă în cazul Silviu Prigoană, subliniind că „sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa persoanei aflate în stop cardio-respirator, asigurând cea mai importantă intervenţie, şi anume defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar şi trimiţând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”.

Conform DSU, marţi, la ora 14,11, dispeceratul integrat din Braşov a primit un apel la numărul unic de urgenţă 112, motivul fiind solicitarea intervenţiei de urgenţă în localitatea Bran – Şimon pentru acordarea îngrijirilor unei persoane aflate în stare de inconştienţă.

„Pentru ca intervenţia să fie una cât mai rapidă, respectând principiul trimiterii echipajului cel mai apropriat, dar şi a echipajului cel mai competent, în cazul în care de la început se stabileşte că pacientul necesită un echipaj de nivel mai înalt de competenţe, la ora 14,13 au fost alertate simultan un echipaj SMURD tip B2 de prim-ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare, inclusiv un defibrilator, dar şi o ambulanţă tip C2 de la Serviciul de Ambulanţă Braşov, cu medic, aflată la o distanţă mai mare, şi anume în municipiul Braşov, fiind cel mai apropriat echipaj cu medic de cazul respectiv. Dat fiind faptul că echipajul de prim-ajutor SMURD era în apropiere, mai exact în Moeciu, la cinci minute de locul evenimentului, la 14,19 echipajul format din trei paramedici a ajuns la caz”, afirmă DSU, într-un comunicat transmis presei.

Odată ajunşi la faţa locului, precizează sursa citată, aceştia au efectuat, fără oprire, manevrele de resuscitare specifice, dar şi alte intervenţii precum deschidere căi aeriene, aspirare, defibrilare şi masaj cardiac.

„La ora 14,35, după 22 de minute de la alertare, ambulanţa C2 a SAJ Braşov, cu medic, venită de la o distanţă mai mare, a ajuns la caz, efectuându-se în continuare, alături de echipajul SMURD, manevre şi intervenţii specifice, dar, din păcate, fără rezultat, constatându-se mai apoi decesul pacientului. Ca să explicăm pe înţelesul tuturor, sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa persoanei aflată în stop cardio-respirator, asigurând cea mai importantă intervenţie, şi anume defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar şi trimiţând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”, subliniază DSU.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, „ceea ce în mod vădit tendenţios nu este dorit să se înţeleagă este că sistemul este competent tocmai prin acest mod complementar şi integrat de intervenţie în care sunt implicaţi şi paramedicii pompieri alături de asistenţi şi medicii de la UPU şi de la serviciile de ambulanţă”.

„Nu sunt deloc puţine cazurile de stop cardiac salvate de pompieri prin sosirea rapidă şi defibrilare timpurie, recuperând pacientul înainte ca un echipaj cu medic să ajungă la faţa locului. Invocarea unor aspecte profund tendenţioase, inexacte şi manipulatoare (exemplu „protocolul lui Arafat”) în spaţiul public nu fac altceva decât să creeze confuzie, dar şi neîncredere în rândul populaţiei cu privire la modul de intervenţie a echipelor de profesionişti din cadrul tuturor structurilor de urgenţă. A spune în continuare că SMURD nu are medici, după nenumărate explicaţii în spaţiul public, deşi SMURD deţine şi ambulanţe de terapie intensivă C1 cu medici, pe lângă cele de prim ajutor calificat, confirmă caracterul tendenţios precizat anterior”, arată DSU.

Sursa citată susţine că „tehnicile de manipulare folosite prin atacuri la persoană, care cuprind şi informaţii insuficiente, generează un climat de neîncredere în rândul populaţiei şi, implicit, aduc prejudicii imaginii întregului sistem naţional integrat de urgenţă”.

„Asigurăm întreaga populaţie că protejarea şi salvarea vieţii cetăţenilor reprezintă principalul obiectiv pentru instituţia noastră, iar pregătirea profesională a echipajelor specializate, de diferite niveluri de competenţă, care execută astfel de misiuni va continua neîntrerupt”, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.