Fostul șef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Fostul șef a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, arădeanul Sorin Blejnar, a fost condamnart, joi, la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.

Hotărârea Tribunalului București nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

În aceste condiții, Blejnar şi un alt funcţionar au primit peste 13, 1 milioane lei prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’, din care cea mai mare parte a banilor, peste 12,4 milioane lei, i-ar fi revenit efectiv lui Blejanar.