Gabriel Oprea despre cazul polițistului Gigină: „Dacă vedeam accidentul, mă aruncam în groapă”

Invitatul Alexandrei Păcuraru în emsiunea „Legile Puterii”, Gabriel Oprea, a declarat că nu a aflat de accidentul motociclistului Bogdan Gigină, de la Poliția Rutieră, decât în momentul în care mai avea aproape 250 de metri să ajungă acasă. În acel moment, aghiotantul său i-a spus: „cred că s-a întâmplat ceva cu motociclistul de la rutieră”.

Gabriel Oprea spune că imediat l-a sunat pe șeful de atunci al Poliției, Petre Tobă, ca să alfe dacă într-adevăr s-a întâmplat ceva cu polițistul, iar acesta l-a înștiintat că a avut loc un accident, iar polițistul motociclist este deja internat la Spitalul Municipal.

„Nu-mi luasem concediu de 30 de luni, lucram o medie de 10-12 ore pe zi, iar una dintre competențele mele ca ministru erau documentele de securitate națională, care treceau pe la mine în număr mare. În 20 octombrie m-am dus la minister, la ședință de guvern, după amiază am avut o întrevedere cu președintele Iohannis pe probleme de migrație, după care aveam o întâlnire programată pentru ora 18 la sediul SRI, din Băneasa. Am ieșit mai devrem de la președinte și le-am spus celor de la SRI că vin mai devreme, dar au spus că întrevederea să fie la orele 19. Așa că, am plecat de la Cotroceni către casă, am mancat și am plecat la 18:30 spre SRI Băneasa, unde trebuia să discut probleme de securitate națională. Până să plec, m-au vizitat Cosmin Gușă și Rareș Bogdan, am stat de vorbă 30 de minute cu ei, după care am pornit către Băneasa. Ne-am despărțit de ei la Piața Gharles De Gaulle”, spune Oprea.

El susține că nu a văzut accidentul și că aghiotantul i-ar fi spus că motociclistul de la rutieră nu mai este în coloană.

„Eu nu am văzut accidentul! Toate serviciile au pază internă asigurată de către DIPI, în maișna mea era șeful structurii și soferul, iar în fața noastră dispozitivul de poliție rutieră și Gingină. Motociclistul își termina misiunea la 100 de metri de Casa Radio, între timp, ne-am intersectat și cu coloana președintelui Iohannis. Când am ajuns acasă am fost informat, l-am sunat pe Tobă, care mi-a confirmat. Pentru mine a urmat un linșaj mediatic și am ajuns de la locul doi ca popularitate în România, la un criminal feroce. Acel tragic eveniment nu are legătură cu ce am făcut eu în acea zi. Eu sunt un om punctual, sunt un om corect. Când mi se spunea ca la 11 fără zece să cobor, atunci coboram. Accidentul reprezintă problema celor de la Rutieră și din dispozitivul de protecție”, consideră generalul.

„Eu mi-am dat demisia din toate funcțiile, în același timp cu Victor Ponta, am demisionat și din funcția de senator. Nu poți, de pe bancheta din spate, să răspunzi pentru așa ceva. Soția mi-a spus: „Dă-ți demisia de peste tot, te va ajuta Dumnezeu!”. Vă spun, dacă vedeam accidentul, mă aruncam în groapă!”, conchide Gabriel Oprea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.