Guvernul s-a răzgândit. Salariile bugetarile cresc, dar nu prea mult – Majorările prevăzute în noua OUG

Guvernul s-a răzgândit. Salariile bugetarilor vor crește, dar nu atât de mult pe cât se așteptau unii. Ministerul Muncii a modifcat Ordonanța prin care se majorează salariile angajaților de la stat. Acestea vor crește chiar din luna august, însă nu toți bugetarii vor avea parte de majorări.

OUG privind salariile la stat, din nou modificată – Cu cât vor crește salariile bugetarilor

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat miercuri, în transparenţă decizională noua variantă a proiectului de Ordonanță de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ce prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată.

Ordonanța a fost modificată și pusă din nou în dezbatere publică, astfel că intră în circuit de avizare. 

Textul este foarte diferit de cea pe care o pregătiseră anterior guvernanții. Potrivit noii Ordonanțe, bugetarii primesc o pătrime din restul rămas neacordat, potrivit Legii salarizării bugetare, înghețată din cauza impactului bugetar.

Realitatea PLUS a dezvăluit miercuri, în exclusivitate, că va fi rescrisă Ordonanța care majora salariile bugetarilor, retrasă din dezbaterea publică. Potrivit Realitatea PLUS, actul normativ a fost criticat de Consiliul Economic și Social. Mai mult, nici liderii Coaliției nu au fost de acord cu forma ordonanței. Bugetarii trebuiau să primească salarii mai mari din această lună. De altfel, nici procentul cu care vor crește în viitor salariile nu rămâne același.

Majorarea salariilor la stat, amânată – ordonanța a fost retrasă. „Este clar că situația bugetară este precară”

Astfel că sunt o serie de majorari promise de guvernul de coaliție ce nu mai pot fi acordate. Este vorba, în primul rând, de majorarea de 50% promisă funcționarilor care lucrează cu fondurile europene. Dar dispar și majorările de 15% pentu angajații din ministerele Transporturilor, Culturii și Muncii și din INS.

Majorările au fost amânate, dar, potrivit unor surse Realitatea PLUS, majorarea de 50% a bugetarilro ce lucreaza cu fonduri europene urmează să fie din nou pe masa guvernului, dar în luna septembrie.

Această majorare de o pătrime a salariilor bugetarilor din actulul text al Ordonanței de Urgență ar urma sa se aplice cu 1 august, deci bugetarii vor primi salarii mai mari din septembrie.

Potrivit noului text al OUG, aplicarea acestor prevederi se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide „s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.