Vă reamintim că la data de 30.04.2023, în jurul orei 20:25, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a fost anunțat despre producerea unui eveniment pe râul Mureș, în localitatea Periam Port. La sosirea pompierilor la locul evenimentului s-a constatat că o barcă, în care se aflau 12 persoane, dintre care, 6 adulți și 6 copii, s-a răsturnat în râul Mureș. Dintre acestea, 8 persoane au fost scoase din apă, 6 pe malul județului Arad și 2 pe malul județului Timiș. Din nefericire, pentru un minor în vârstă de aproximativ 3 ani, medicul de pe ambulanța SAJ a declarat decesul.
La fața locului au fost alertate toate subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș, în sprijin intervenind pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad.
Pentru gestionarea situației de urgență din Periam Port, peste 40 de pompieri militari timișeni și arădeni care încadrează mijloace tehnice și echipamente specifice, cu o medie de 12 bărci și împreună cu 6 scafandri, au intervenit zilnic, în perioada 01-05.05.2023, în misiunea de căutare-salvare a celor 4 persoane dispărute în data de 30.04.2023. Totodată, încă din primele zile ale misiunii a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Arad pentru a survola zona de căutare.
Începând cu data de 02.05.2023, autoritățile ungare s-au alăturat misiunii pompierilor români și desfășoară căutări pe sectorul Macău (Mako) – Nădlac, extizânduse până la Szeged, la vărsarea râului Mureș în râul Tisa.
Sâmbătă, 06.05.2023, începând cu ora 0900, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Periam, Sânpetru Mare, Valcani și Cenad, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale orașului Nădlac și comunelor Secusigiu, Șemlac și Șeitin se vor mobiliza pentru căutare pedestră pe malurile râului Mureș, pe o distanță de aproximativ 45 km.
Misiunea de căutare-salvare a celor 4 persoane dispărute, printre care se numără și 2 copii, continuă.