Italia susține aderarea completă a României la Spaţiul Schengen

Ambasadorul italiei, Alfredo Maria Durante Mangoni, a declarat că țara sa susţine „cu convingere” aderarea completă a României la Spaţiul Schengen. Oficialul a fost prezent la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei, la care a participat ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

„Am primit cu mare bucurie ridicarea controalelor la frontierele dumneavoastră aeriene şi maritime şi susţinem cu convingere aderarea completă a României la Spaţiul Schengen”, a afirmat diplomatul.

El a subliniat că România şi Italia au o viziune comună în ceea ce priveşte multe dosare la nivelul UE şi NATO. Alfredo Maria Durante Mangoni a amintit implicarea ţării sale, ca stat aliat, în consolidarea securităţii pe Flancul estic.

Ambasadorul a precizat, totodată, că, în curând, va fi publicat un studiu, rezultat al colaborării misiunii diplomatice pe care o conduce cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care explică modul în care Italia a contribuit la creşterea economiei româneşti.

Alfredo Maria Durante Mangoni a menţionat legăturile dintre cele două ţări prin intermediul comunităţilor – română, în Italia, şi italiană, în România. Potrivit acestuia, românii din Italia reprezintă „o diaspora bine integrată”.

„În momente grele, precum cele pe care le trăim acum, prieteniile profunde ca a noastră sunt esenţiale pentru a face faţă cu succes atâtor provocări comune”, a spus ambasadorul Italiei la Bucureşti.

Ministrul Luminiţa Odobescu a subliniat că România şi Italia au un parteneriat strategic şi a amintit şedinţa comună a Guvernelor de la Bucureşti şi Roma din această primăvară.

„În cei 145 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, Italia a devenit o prietenă apropiată a României şi partener strategic, cu care împărtăşim legături istorice profunde şi afinităţi culturale. De-a lungul anilor am construit o relaţie bazată pe o cooperare solidă, încredere şi înţelegere reciproce”, a arătat Odobescu.

Şi ea a evidenţiat importanţa minorităţilor din fiecare ţară în relaţia bilaterală.

Luminiţa Odobescu a amintit, totodată, provocările majore de securitate.

„Ca state membre UE şi aliate în cadrul NATO, România şi Italia împărtăşesc multe scopuri comune în contextul dificil creat de agresiunea rusă ilegală şi neprovocată împotriva Ucrainei. Ţările noastre au făcut eforturi comune pentru a susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi dreptul acestei ţări de a-şi alege viitorul”, a spus Odobescu. 

 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.