Kadîrov s-a întâlnit cu Putin și i-a oferit mai multe trupe pentru războiul din Ucraina

Kadîrov, care conduce din 2007 regiunea din Caucazul de Sud ca loialist al Kremlinului, a postat o fotografie cu Putin şi a declarat că a discutat despre problemele economice şi perspectivele regiunii şi l-a invitat pe preşedinte să viziteze Cecenia.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Kadîrov a spus că zeci de mii de luptători „bine antrenaţi şi echipaţi, din rezervă” sunt pregătiţi să lupte pentru Rusia în Ucraina, dacă un astfel de ordin va fi dat. Un total de 43.500 de soldaţi ceceni au servit deja în Ucraina, inclusiv 18.000 de voluntari, a spus el.

„Am transmis, de asemenea, dorinţele poporului nostru şi l-am invitat pe liderul nostru naţional să vină să viziteze Republica Cecenă”, a scris Kadîrov.

Vladimir Putin face curățenie după Șoigu. L-a demis și pe ministrul-adjunct al Apărării

Liderul cecen, despre care există zvonuri insistente că ar fi bolnav, a negat în repetate rânduri zvonu că nu s-ar simţi bine şi ca dovadă a postat ostentativ fotografii în care apare făcând exerciţii fizice şi conducând întâlniri.

Separatiştii ceceni au purtat două războaie împotriva armatei ruseşti după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, soldate cu distrugeri şi victime grele.

Putin i-a acordat lui Kadîrov o marjă largă de manevră pentru a conduce regiunea majoritar musulmană aşa cum doreşte, în schimbul menţinerii stabilităţii şi loialităţii acesteia, după ce tatăl său, Ahmad Kadîrov, care a luptat împotriva ruşilor în primul război cecen, a schimbat tabăra în cel de-al doilea război înainte de a fi asasinat de islamiştii ceceni în 2003, la Grozîi, la parada de Ziua Victoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.