Ministerul Educaţiei a publicat, astăzi, lista cu rata de vaccinare din unitățile de învăţământ din țara noastră. Din aceste date reiese că sunt peste 1.100 de astfel de unităţi unde nu s-a vaccinat nimeni. În schimb, în Capitală sunt 28 de unităţi şcolare cu rata de vaccinare de 100%.
În urma centralizării datelor raportate de inspectoratelor școlare județene, în săptămâna 15 – 19 noiembrie 2021, unitățile de învățământ, inclusiv palatele copiilor, cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, vor funcționa astfel:
- Număr unități cu activitate față în față: 12.882 (71,86%);
- Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a ratei de vaccinare mai mică de 60%: 4.983 (27,8%);
- Număr unități cu activitatea integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din ordinul comun (solicitare a unității și aprobare ISJ/ISMB): 55 (0,31%);
- Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 6 alin. 2 din ordinul comun (cel puțin 50% din nr. de clase suspendate): 6 (0,03%);
- Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 6 alin. 9 din ordinul comun (anchetă DSP, hotărâre CJSU): 0.
Lista unităților de învățământ (cu personalitate juridică și structuri arondate), incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului, poate fi consultată AICI.