Marcel Ciolacu cere impozitarea progresivă a veniturilor care depășesc salariul președintelui

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a propus luni, în coaliţia de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei. Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu o analiză, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri.

UPDATE: Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat oficial că a propus impozitarea progresivă a veniturilor cumulate din pensie și salariu la stat, acolo unde acestea depășeșsc indemnizația președintelui – aproximativ 25.000 de lei. Ciolacu a precizat că o asemenea măsură nu vizează cumularea pensiei cu salariul din privat.

„Sunt drepturi constituționale la pensie și salariu. În niciun caz nu puteam prinde cumulul în ordonanță. Nu se poate prin ordonanță, se poate numai prin lege. Au fost mai multe discuții privind constituționalitatea unui astfel de demers și am discutat mai multe variante. Din punctul meu de vedere, dacă dai o pensie de 2000 de lei ești și portar la o primărie, eu nu pot să îi iau acelui om dreptul de a munci să își acopere minimul necesar familiei. Vorbim de cumulul de salariu și pensie specială. Vorbim numai de zona bugetară. Dacă prin acel cumul depășești, să zicem salariul brut al președintelui, care este de aproximativ 25.000 de lei, este normal să vii cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului. În lege nu poți să treci numai pe cei care au și componentă specială în pensie. Nu poți să interzici doar la unii. Eu cred că varianta corectă e impozitarea progresivă pe praguri”, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă măsura împotriva cumulului ar viza și angajații din privat, așa cum s-a vehiculat în presă, liderul PSD a răspuns: „Nu am discutat zona de privat. A fost vorba de veniturile numai de la statul român. În cazul în care ești pensionar de la statul român și faci un cumul de peste 25.000 de lei din salariu tot de la statul român.”

În şedinţa coaliţiei, s-a discutat despre impozitarea veniturilor mai mari decât cel al preşedintelui. Astfel, potrivit propunerii venite din partea preşedintelui PSD, ar putea fi impozitate progresiv, începând de anul viitor, veniturile mai mari de 25.000 de lei brut, echivalentul salariului preşedintelui.

Ministerul de Finanţe are la dispoziţie o săptămână să facă o analiză si să prezinte câte persoane s-ar încadra pentru această impozitare.

Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, luni, despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat, iar premierul Nicolae Ciucă a cerut să nu fie tăieri salariale de niciun fel, iar până la noua lege a salarizării să nu crească salariile.

Despre cumulul pensie-salariu, la stat, în urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că acesta nu se poate face prin Ordonanţă de urgenţă, pentru că e neconstituţional, astfel că trebuie să se aplice prin lege, au precizat surse liberale. În schimb, liderii coaliţiei au decis stoparea angajărilor în sistemul de stat şi reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri şi servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.