Nereguli descoperite de DSP la o școală din județul Arad
Nereguli descoperite de DSP la o școală din județul Arad
Unitatea școlară a primit o amendă de 5.000 de lei și un termen de 30 de zile pentru a-și obține autorizările
Direcția de Sănătate Publică Arad a început o serie de controale în unități de învățământ din județ. O echipă de inspectori sanitari supervizată de către directorul instituției s-a deplasat pe teren în a doua zi de școală. S-a constatat că există primării pentru care școala și elevii nu par să reprezinte o prioritate. Una dintre ele este cea din orașul Nădlac.Anul școlar a început și la Nădlac dar cu școala fără avize din partea Direcției de Sănătate Publică. Întrucât unitatea a făcut modificări în structură , aceasta a fost obligată, conform legii, să depună documentația pentru autorizația sanitară până la începutul anului școlar, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ca urmare, fiind o unitate neautorizată în evidențele Direcției de Sănătate Publică Arad, s-a decis trimiterea unei echipe de inspectori sanitari.Astfel, controlul echipei din cadrul DSP Arad a descoperit situația reală la Nădlac. Printre nereguli, s-a constatat că pentru întreaga unitate școlară, care deține 10 corpuri de clădiri, au fost achiziționate produse biocide în cantitate insuficientă, raportat la cantitățile prevăzute de normele igienico- sanitare (9 flacoane de un 1 litru cu substanțe dezinfectante). În plus, la grădinița cu program prelungit, iarba din curte era netăiată, existând riscul infectării cu virusul Borrelia transmis de mușcătura de căpușe, copiii jucându-se prin buruieni. De asemenea în interiorul grădiniței s-a găsit igrasie, păianjeni și mizerie. Inspectorii sanitari au descoperit nereguli asemănătoare și la grădinița cu program normal, acolo constatându-se de asemenea și lipsa codificării pe ustensilele de curățenie, și anume că nu este voie să se folosească același mop peste tot.Pentru a justifica aceste nereguli, a fost invocată lipsa de personal, dar de fapt pare a fi o lipsă de interes față de copii. Unitatea școlară a primit o amendă de 5.000 de lei și un termen de 30 de zile pentru a-și obține autorizările.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:07 - Cutremur vineri, într-o zonă neobișnuită din România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
- 16:01 - Criminalul Emil Gânj ar fi fost surprins într-o gospodărie din Mureș: „Era la toaletă”
- 15:57 - Sorin Grindeanu anunță că PSD este gata să preia guvernarea: „Eu am făcut apel să dăm un vot rațional, nu unul emoțional”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











