Este cea de-a doua zi în care căutările celor dispăruți se desfășoară cu efective mărite. Patru scafandrii, bărci pneumatice, un elicopter SMURD și sonare, cei de la ISU Timiș și ISU Arad încearcă tot posibilul pentru a-i găsi pe cei patru dispăruți.
Deoarece în urma unor testări făcute cu un manechin special, care poate reda parcursul unui trup neînsuflețit în apele Mureșului, în condițiile date, au indicat posibilitatea ca acesta să fie dus peste granița cu ungaria ISU Timiș a solicitat sprijinul autorităților ungare pentru misiuni de căutare-salvare a celor 4 persoane dispărute pe râul Mureș.
În urmă cu puțin timp au început căutările de către echipajul ungar pe sectorul Macau (Ungaria) – Nădlac (România).
Cei aflați la fața locului în momentul în care s-a întâmplat tragedia spun că, înainte cu câteva ore, un copil a căzut în Mureș tot dintr-o barcă. Fiind un copil mai mare a reușit să rămână la suprafață până când cei din jur au reușit să îl scoată din apă. Pățania acestuia nu i-a alertat însă pe cei care au decis să traverseze Mureșul cu o barcă nesigură, pentru a ajunge la o terasîă din zona Periam Port.
Vă reamintim, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, duminică seară, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând, iar patru persoane fiind date dispărute.