PÂINEA continuă să se SCUMPEASCĂ! Avertismentul îngrijorător al experților: de ce nu există premisele unei ieftiniri

Pâinea continuă să se scumpească și în acest an. Este avertismentul specialiștilor din industria alimentară. Aceștia spun că deși prețul grâului a scăzut, pâinea nu se va ieftini deoarece în ultimul timp s-a lucrat în pierdere. 

Specialiștii din industria alimentară spun că și producătorii, la rândul lor, s-au confruntat cu scumpiri foarte mari, de la utilități până la alimentele de bază, iar în ultimul timp au fost nevoiți să lucreze în pierdere.

Practic, asta înseamnă că prețul pâinii va rămâne la un nivel ridicat și în acest an pentru că – spun producătorii – aceștis trebuie să își recupereze pagubele. 

Așa se explică faptul că pâinea și-a dublat prețul într-un singur an. Dacă în trecut, pentru o franzelă, plăteam 1 leu – 1,5 lei, acum am ajuns să pltim între 2 și 3 lei pentru aceeași franzelă. 

De asemenea, pâinea intermediară a ajun să coste și 10 lei – un preț foarte mare pentru cei mai mulți oameni, care sunt nevoiți să traiască cu o pensie sau un salariu de 2000 de lei pe lună. 

Specialiștii spun că această situație nu se va remediat în acest an, prețurile la pâine rămânând ridicate și în următoarea perioadă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.