Percheziții la membrii unei grupări care își înșela victimele cu tranzacționarea Crypto-monedelor

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș, Constanța, Brașov, Iași, Hunedoara și în municipiul București, concomitent cu acestea, în Republica Moldova fiind efectuate 13 percheziții domiciliare ce vizau același dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani.

9 mandate de aducere au fost puse în executare.

Perchezițiile fac obiectul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, care, în colaborare cu autoritățile din Republica Moldova, au desfășurat activități pentru identificarea  și depistarea unor persoane care fac parte dintr-un grup infracțional specializat în comiterea infracțiunilor în mediul online, respectiv înșelăciuni ce au ca obiect tranzacționarea Crypto-monedelor.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că faptele ar fi fost comise în perioada 2020- 2021, în dauna a 32 de persoane vătămate, prejudiciul total cauzat fiind în valoare de 1.632.000 de lei. 

Schema infracțională ar fi constat în înșelarea persoanelor, în România, sub pretextul investirii sumelor de bani pe platforme investiționale online.

În acest scop, bănuiții ar fi creat conturi false pe rețele de socializare, conectate la companii inexistente.

Bănuiții le-ar fi promis persoanelor contactate că o să investească sumele de bani încredințați lor de către victime, pe burse de vânzare-cumpărare a valutei virtuale, cu obținerea în maxim două luni a „profitului garantat”.

Mai exact, aceștia ar fi lansat promisiuni false precum că profitul ar putea cifra uneori până la 95%, 18% profit pe zi, inclusiv profit de 100%, spunându-le că dacă depun 100 de euro, în 72 de ore vor primi dublu.

Ulterior, banii investiți de către victime ar fi fost transferați în conturile din Republica Moldova ale bănuiților, unde ar fi fost spălați, pentru camuflarea originii lor ilegale.

Mai mult, pentru câștigarea încrederii victimelor, acestea ar fi fost inițial determinate să transfere sume mici de bani cu titlu de investiție, iar ulterior le-ar fi fost retrimise sumele de bani transferate, precum și presupusul profit.

În urma probatoriului administrat în cauză, 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentați magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul EUROJUST, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și polițiștilor de investigații criminale din cadrul județelor în care s-au derulat activitățile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.