Peste o mie de reclamații depuse în vestul țării pentru facturile la gaz și curent

Peste o mie de cetățeni din vestul țării au reclamat furnizorii de energie electrică și gaze naturale în principal pentru modul în care le-au fost calculate facturile.

1.007 reclamații privind furnizorii de energie electrică și gaze naturale au fost înregistrate la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului. Cele mai multe dintre sesizări, 547, au vizat nereguli în ceea ce privește furnizorii de gaze. 741 dintre aceste reclamații au fost deja soluționate, spun reprezentanții ANPC, principalele deficiențe reclamate fiind  majorarea tarifului pe KiloWatt, nefacturarea conform ordonanței care stabilește schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale în acest sezon rece, netransmiterea unor notificări sau facturarea la un preț majorat.

Potrivit ANPC, comisarii de control au verificat toți furnizorii de energie care își desfășoară activitatea pe raza județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Au constatat comportamentul incorect în relația cu consumatorii, întârzieri în procesul de schimbare a furnizorului, în punerea la dispoziție a contractelor sau faptul că că citirile de regularizare nu sunt făcute în conformitate cu clauzele contractuale și prevederile ANRE. De asemenea, au fost depistate facturi eliberate eronat din cauza indexului incorect, iar în unele cazuri, deși tariful trebuia calculat diferențiat, furnizorii au calculat prețul mărit pentru întreaga perioadă. Pentru neregulile constatate, cei de la ANPC au dat doar 5 amenzi în valoare de 108.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.