Actualitate· 2 min citire

Afgani ascunși într-un TIR care transporta bere, depistați la P.T.F. Nădlac

Afgani ascunşi într-un TIR care transporta bere, depistaţi la P.T.F. Nădlac

Afgani ascunşi într-un TIR care transporta bere, depistaţi la P.T.F. Nădlac

Realitatea de Arad
Scris de Realitatea de Arad Publicat: 22 dec. 2020, 13:39

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer

Șapte cetățeni din Afganistan, ascunși într-un ansamblu rutier încărcat cu baxuri de bere, au fost depistați de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 22.12.2020, în jurul orei 06.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, baxuri cu bere pe ruta România - Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiți, ascunși printre marfa transportată, șapte cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi tineri în vârstă de 18 ani și cinci minori cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, solicitanți de azil în România, care intenționau să ajungă în vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetățenii straini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Arad

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate