Actualitate· 1 min citire

Alertă pe Dunăre. Un vas de croazieră cu peste 200 de oameni la bord a eșuat din cauza nivelului foarte scăzut al apei – VIDEO

Alertă pe Dunăre

Alertă pe Dunăre

Publicat28 iul. 2026, 17:51
Sursărealitatea.net

Incident naval grav pe Dunăre, în zona județului Mehedinți: un vas de pasageri cu peste 200 de oameni la bord a eșuat, pe fondul scăderii dramatice a nivelului fluviului. Primele manevre de readucere a navei în șenalul navigabil au eșuat.

Vasul de croazieră "Viking Ullur", aflat sub pavilion elvețian, a eșuat în zona comunei Salcia, județul Mehedinți, pe fondul scăderii dramatice a nivelului Dunării. La bord se aflau 186 de pasageri și 52 de membri ai echipajului, toți fiind în siguranță, potrivit autorităților.

Oficialii români afirmă că vasul avea pescajul normal pentru a traversa zona, însă s-ar fi abătut de la șenalul navigabil.

Nivelul Dunării este extrem de scăzut. Debitul ar trebui să fie de 4.700 mc/s, iar acum este doar 1.650 mc/s”, a transmis șeful Siguranței Navigației.

Debitul actual este de aproape trei ori mai mic decât media multianuală, iar seceta severă afectează navigația pe mai multe sectoare ale Dunării. Autoritățile avertizează că situația se poate agrava în zilele următoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate