Arad: Codul galben de vreme rea, extins, inclusiv pentru județul Arad

harta_svg MA28MAI(1)
Codul galben de vreme rea a fost extins, marți, de meteorologi, atât ca durată, cât și ca județe vizate.
[gallery ids="59503"]În vestul țării sunt vizate, în continuare, județele Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până miercuri la ora 02.00 (în intervalul 28 mai, ora 14:00 - 29 mai, ora 2:00) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum şi în nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.Prognoza ANM mai arată, totodată, că, până pe 1 iunie, la ora 10:00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, marţi (28 mai) şi miercuri (29 mai) îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, dar şi în zonele de deal şi de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul şi nordul teritoriului.Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 50 l/mp.ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea şi informarea emise marţi.Sursa foto: Administraţia Naţională de Meteorologie, meteoroamania.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














