Arad: Dosar penal pentru coronavirus, în cazul unui tânăr aflat în autoizolare, care a ieșit în oraș cu prietenii

ARADCU 00 BANCOMAT PARCHET POLITIA ARAD MA12MART (2)
Un tânăr din orașul Sântana, din județul Arad, s-a ales cu dosar penal dupăce nu a respectat măsura autoizolării la domicliu.
Conform unor informații, bărbatul venise împreună cu alți 3 membri ai familiei din străinătate, din zona galbenă, și a fost introdus în autoizolare. A doua zi, la controlul poliției, bărbatul nu a mai fost găsit acasă.Cercetările arată că, pentru câteva ore, acesta a plecat împreună cu alți 2 prieteni în altă localitate din județul Arad. S-a întors apoi acasă, iar controalele ulterioare ale autorităților l-au găsit la domiciliu.Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a anunțat, joi, că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş a fost înregistrat, joi, un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 1 din Codul penal.În actul de sesizare s-a reţinut că în data de 18.03.2020, o persoană de pe raza localităţii Sântana, jud. Arad, aflată în izolare la domiciliu ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, nu a respectat această măsură, părăsind în mod voluntar domiciliu. În acest moment se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 1 din Codul penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














