Arad: Femeia de 31 de ani, rănită în explozia de la Arad, transportată la Spitalul de Arși din București

WhatsApp Image 2019-07-05 at 18.28.41
Femeia de 31 de ani din Arad, care a fost grav rănită, vineri seara, dupăce în apartamentul său s-a produs o explozie cauzată de acumulare de gaz, a fost transportată în cursul nopții de vineri către sâmbătă la Spitalul de Arși din București.
[gallery ids="61681,61682,61683,61685"]Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz, "după investigațiile medicale, s-a constatat că femeia are arsuri de gradul 2 și 3 pe 60 la sută din suprafața corpului și arsuri de căi aeriene".Explozia a avut loc vineri după masă într-un apartament de pe bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Arad.Conform purtătorului cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, "pe bulevardul Iuliu Maniu, s-a înregistrat o acumulare de gaz în apartament, urmată de explozie fără incendiu. Explozia s-a produs în momentul în care proprietara, o femeie de 31 de ani, și-a aprins o țigară. Au fost alocate forțe ale Detașamentului de Pompieri Arad, 2 autospeciale de stingere, 1 Autospeciala de lucru și salvare de la înălțime, 1 Autospeciala SMURD Terapie Intensivă Mobilă"."În momentul sosirii echipajelor de intervenție, au găsit o femeie cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, în viață. Aceasta a fost preluata de echipajul SMURD. A fost anunțat de către Dispeceratul ISU, distribuitorul de gaz, de energie electrică și Inspecția în construcții. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor. Femeia are arsuri de gradul II și III", a mai declarat, imediat după finalizarea misiunii, purtătorul de cuvânt al pentru situații de urgență Arad maior George Pleșca.Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Aradhttps://realitateadearad.net/index.php/2019/07/05/arad-explozie-intr-un-apartament-din-arad-o-femeie-grav-ranita/
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 20:27 - Alertă de bombă la Cluj: Gara și Cluj Arena, amenințate cu explozia
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News













