Arad: Șefa Inspectoratului Școlar Arad, prof. Anca Stoenescu, face precizări la scandalul elevilor de la mitingul anti-PSD și anti premierul Viorica Dăncilă

ARADCU 00 PROTESTE VIORICA DANCILA VI10MAI (14)
Șefa Inspectoratului Școlar Arad, prof. Anca Stoenescu, a scris pe contul ei de Facebook că "pentru corecta informare a opiniei publice privind participarea unor elevi de la Liceul Atanasie Marienescu din Lipova la o manifestare de stradă neautorizată, cu ocazia prezenței unei delegații guvernamentale condusă de premierul Viorica Dăncilă în localitate, trebuie precizate următoarele".
Doar absenți, fără alte consecințe
"Participarea unor elevi, în timpul orelor de curs, la orice altă activitate în afara școlii încalcă prevederile regulamentelor școlare. Este și cazul prezenței celor opt elevi, patru din clasa a XI-a și patru din clasa a XII-a la manifestarea neautorizată legal din fața Primăriei Lipova. Am dispus efectuarea unei cercetări privind modul în care elevii au ajuns acolo. Conducerea liceului a precizat că cei opt au părăsit fără aprobare cursurile. În urma acestui fapt, s-a luat măsura ca ei să fie trecuți absenți nemotivat la orele de la care au lipsit. Nu a existat nici o altă consecință a faptului că au plecat de la ore și au luat parte la manifestație. Consider că este legal, normal și firesc pentru orice elev să fie trecut absent nemotivat de la orele de la care lipsește fără a avea o motivare legală, acesta fiind și cazul celor opt elevi de la Lipova", a mai scris Anca Stoenescu.
Educația civică presupune...
"Educația civică presupune în primul rând respectarea legilor, regulamentelor și asumarea răspunderii personale pentru încălcarea lor. Consider profund denigratoare interpretările pe care anumite persoane și organe media le-au promovat pe canale de comunicare privind reacția Inspectoratului Școlar Județean Arad față de absența unor elevi de la ore și prezența lor, în timp ce trebuia să fie la cursuri, la o manifestare cu caracter politic, neutorizată în mod legal. Cei opt elevi nu vor avea altă repercusiune în afara absențelor nemotivate pentru orele de curs de la care au lipsit. Nu pot însă să nu îmi manifest dezaprobarea față de cei care, pe de o parte, instigă elevii să părăsească fără aprobare cursurile pentru a participa la manifestări cu caracter politic, în condițiile în care legislația românească interzice clar și fără echivoc politica în școală iar pe de alta, față de răstălmăcirea adevărului privind reacția Inspectoratului Școlar Județean Arad în cazul de la Lipova", a mai declarat Anca Stoenescu.
Citește și:
- 09:27 - Sindicatele din Educație protestează la Palatul Cotroceni și amenință cu grevă generală
- 08:53 - Noi reglementări referitoare la circulație: o zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați
- 08:40 - Trafic restricționat pe mai multe șosele din țară din cauza viscolului
- 08:33 - Taxele majorate se văd în prețuri: România rămâne lider la scumpiri în Europa
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News


_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)





