Femeie lovită pe trecerea de pietoni de o autoutilitară al cărei șofer băuse

Femeie lovită pe trecerea de pietoni de o autoutilitară al cărei șofer băuse
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă
O femeie de 50 de ani a fost accidentată ușor, de o autoutilitară condusă de un șofer care consumase alcool. Femeia a fost lovită în timp ce se angajase în traversarea străzii pe o trecere de pietoni, în municipiul Arad.
Potrivit IPJ Arad, din primele cercetări la fața locului s-au stabilit că un bărbat de 51 de ani, din Vinga, a condus o autoutilitară pe Bulevardul N. Titulescu, dinspre Maranata spre clinicile medicale.
La intersecție cu strada Elena Drăgoi a surprins și accidentat ușor o femeie de 50 de ani din Arad, angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











