O echipă de tineri din Cluj a obţinut o finanţare de 200.000 euro pentru o aplicație mobilă inovatoare în domeniul energiei

O echipă de tineri din Cluj a obţinut o finanţare de 200.000 euro pentru o aplicație mobilă inovatoare în domeniul energiei
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunță una dintre cele mai importante realizări ale startup-ului afiliat – Energy Advisor
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) anunță una dintre cele mai importante realizări ale startup-ului afiliat – Energy Advisor.
Compania, fondată de membri ai comunității academice UTCN, a obținut recent un grant nerambursabil în valoare de 200.000 euro, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în cadrul apelului de finanțare dedicat start-up-urilor inovatoare din domeniul cercetării și inovației. Energy Advisor a obținut finanțarea cu cel mai mare punctaj din țară.
Grantul nerambursabil va permite start-up-ului Energy Advisor să implementeze un proiect ambițios în domeniul sustenabilității: dezvoltarea unei aplicații mobile dedicate consumatorului casnic de energie.
Scopul acestui proiect este de a optimiza utilizarea resurselor și de a reduce costurile și emisiile de carbon la nivelul sectorului rezidențial.
Energy Advisor este un start-up afiliat Universității Tehnice din Cluj-Napoca, fondat de un grup de cadre didactice, membri ai Centrului de Cercetare în Tranziție Energetică: Alexandru Mureșan, Dacian Jurj și Dan Doru Micu.
Specialiști din domenii precum energia, inteligență artificială și metodele numerice avansate au contribuit la înființarea companiei care are ca misiune facilitarea tranziției energetice și combaterea schimbărilor climatice.
Această realizare este o dovadă a potențialului antreprenorial al studenților și profesorilor UTCN și a ceea ce poate fi realizat prin colaborarea cu instituțiile guvernamentale și ecosistemul de afaceri din România.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca investește constant în programe și inițiative care să ajute tinerii absolvenți și membrii comunității academice să-și transforme ideile în afaceri de succes și să contribuie astfel la dezvoltarea economiei regionale, precum și la dezvoltarea economică și socială a României.
UTCN sprijină antreprenoriatul și transferul tehnologic, în acest fel contribuind la dezvoltarea durabilă și inovarea în domeniul energetic.
„Suntem foarte mândri de realizarea start-up-ului Energy Advisor și de obținerea grantului nerambursabil în valoare de 200.000 euro, care demonstrează potențialul antreprenorial al tinerilor cercetători din UTC-N. Ne angajăm să oferim întregul nostru sprijin pentru ca Energy Advisor să își atingă obiectivele în domeniul sustenabilității, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă și combaterea schimbărilor climatice.
Felicitări echipei Energy Advisor pentru această realizare și pentru eforturile lor în promovarea unei tranziții energetice durabile și inteligente", a declarat Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. dr. ing. Vasile Țopa.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






