Optimism pentru Cetatea Aradului: „am trecut de etapa contradicțiilor și inacțiunii”

Optimism pentru Cetatea Aradului: „am trecut de etapa contradicțiilor și inacțiunii”
Armata a realizat că nu mai poate să rămână în Cetate
Liberalii arădeni consideră că obținerea proprietății asupra Cetății Aradului este un pas mare spre valorificarea acestui obiectiv, conform TV Arad
"Armata a realizat că nu mai poate să rămână în Cetate”, apreciază deputatul Sergiu Bîlcea. Acesta a anticipat săptămâna trecută, în urma unor discuții la nivelul Ministerului Apărării, elaborarea documentelor care dau dreptul municipalității arădene să realizeze studiile care pregătesc atragerea fondurilor europene și investiția în Cetate.
"Primăria și-a asumat și avem filă de buget pentru reactualizarea documentelor și reluarea lucrărilor. Când vom avea cerințele ministerului pentru containerele în care va funcționa provizoriu Armata, pavilioanele vor fi goale. Primăria este obligată să facă SF pentru modernizarea Cetății cât mai repede. Fiecare sursă de finanțare este importantă, ne dorim să avem o strategie pentru fiecare axă de finanțare”, a spus acesta.
Deputatul Bîlcea a reamintit obligațiile asumate de administrația locală, de a amenaja unitatea din Gai, în care se va muta Armata.
"Este clar că vom avea obstacole, dar țelul este să obținem Cetatea pentru arădeni. Prezența mea în comisia de apărare este strâns legată de dorința noastră de a valorifica Cetatea”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Viceprimarul Lazăr Faur a apreciat că s-a realizat un pas important, trecerea Cetății în proprietatea Municipiului Arad.
"Am trecut peste etapa contradicțiilor și inacțiunii. Ministerul face transferul de proprietate, se face tehnic transferul, nu cred că vor fi probleme. Mutarea spre cazarma din Gai implică obligații, va trebui să alocăm resurse pentru a fi reabilitată unitatea. Va fi mult de lucru și va fi nevoie de foarte mulți bani dar suntem bucuroși, avem o echipă care se angajează la acest efort” a spus viceprimarul Faur.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:35 - Trenurile care circulă între Timișoara și Arad vor fi suspendate în iubie
- 18:16 - Petrișor Peiu: ”Chiar și fără PSD, guvernul actual are puteri depline”
- 17:56 - Guvernul vrea să interzică azi cumulul pensie-salariu pentru angajații la stat - SURSE
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














