PARLAMENTUL A ÎNFIINȚAT COMISIA SPECIALĂ „ROMÂNIA FĂRĂ VIOLENȚĂ”

PARLAMENTUL A ÎNFIINȚAT COMISIA SPECIALĂ „ROMÂNIA FĂRĂ VIOLENȚĂ”
Inițiativa a fost susținută de toate grupurile parlamentare
Este o premieră și vine în contextul în care numărul de cazuri de violență domestică a crescut alarmant. Statistile arată că numai în prima jumătate acestui an au fost înregistrate peste 60.000 de astfel de situații.
Inițiativa a fost susținută de toate grupurile parlamentare, după cum transmite reporterul RRA, Cătălin Purcaru: ”Obiectul de activitate se referă la analizarea legislației, avizarea inițiativelor aflate în dezbatere și propunerea de măsuri noi pentru combaterea violenței domestice și a violenței de gen.
Deputatul liberal, Alina Gorghiu, a subliniat că urgența constituirii comisiei este confirmată de peste 61.000 de cazuri de violență domestică în primele șase luni ale acestui an și o creștere cu 110% a nerespectării ordinelor de protecție în ultimii patru ani.
Alina Gorghiu: "Vă asigur că nu o să mai ascundem violenta sub preș, că Parlamentul prin această comisie va fi vocea victimelor, va fi vocea societății civile, va fi vocea femeilor și a copiilor abuzați de familie, de parteneri, de soți, de apropiați, de oamenii la care țin cel mai mult.
25 de membri din toate grupurile parlamentare vor face parte din comisia condusă de Alina Gorghiu. Perioada de încționare va fi de un an cu posibilitatea prelungirii.”
Citește și:
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
- 20:12 - Războiul din Iran, la un pas de o nouă escaladare: SUA caută să atragă în conflict și alte forțe
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News










