Stomatologii, surprinși de anunțul ministrului Sănătății privind noul program AP‑STOMA

Stomatologii, surprinși de anunțul ministrului Sănătății privind noul program AP‑STOMA
Potrivit CMSR, programul AP‑STOMA ar trebui să fie un instrument real de sprijin
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) anunță că noul ordin al Ministerului Sănătății privind programul AP‑STOMA, care prevede decontarea serviciilor stomatologice în spitalele de stat, a fost elaborat fără consultarea organismului profesional. CMSR precizează că decizia ministerului i‑a luat prin surprindere pe stomatologi, iar lipsa dialogului poate afecta funcționarea programului și accesul pacienților la tratamente.
Potrivit CMSR, programul AP‑STOMA ar trebui să fie un instrument real de sprijin pentru pacienții din categorii defavorizate, construit pe acces echitabil, transparență și implicarea profesioniștilor din domeniu. În forma actuală, însă, există riscul ca implementarea într-un număr foarte redus de unități medicale să creeze dezechilibre în sistem și să genereze percepția unei direcționări netransparente a fondurilor publice.
Organizația subliniază că ordinul trebuie să garanteze acces real la tratamente stomatologice complexe, inclusiv la proceduri ce necesită infrastructură ATI, în condițiile în care multe cabinete nu dispun de astfel de resurse.
CMSR a început deja evaluarea impactului noilor prevederi, iar concluziile vor fi transmise Ministerului Sănătății în cadrul procesului de transparență decizională. Rezultatul analizei va fi făcut public, „din respect pentru pacienți și pentru corpul profesional al medicilor stomatologi”, precizează instituția.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














