Trenurile de Arad, deviate prin Timișoara

Trenurile de Arad, deviate prin Timișoara
Trenurile care vor circula spre Arad ori spre Curtici vor fi deviate sau chiar anulate pentru o perioadă de timp.
Lucrările la infrastructura feroviară care vor avea loc în zona Săvârşin-Vărădia de Mureş vor devia trenurile care au ca destinaţie Aradul şi Curticiul.
Trenurile care vor circula spre Arad ori spre Curtici vor fi deviate sau chiar anulate pentru o perioadă de timp. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii CFR Călători. În urmă cu câteva zile, scriam faptul că pasagerii trenurilor care circulă dinspre Simeria spre Radna vor fi preluaţi de autobuze de la Zam, din cauza unor lucrări la calea ferată, lucrări care impun restricţionarea totală a circulaţiei trenurilor. Dacă pasagerii trenurilor Regio (fostele personale) vor beneficia de autobuze, trenurile de mare distanţă vor avea un alt statut. Acestea vor fi redirecţionate sau chiar anulate. CFR Călători anunţă că în perioada 4 – 10 decembrie 2020, trenul IR 346 București Nord – Brașov – Sighișoara – Coșlariu – Simeria – Conop – Arad – Curtici – Lokoshaza va fi anulat şi înlocuit de trenul IR 12346/346 pe rută deviată: București Nord (plecare 12:46) – Brașov – Sighișoara – Coșlariu –Simeria – Lugoj – Timișoara Nord – Arad – Curtici (sosire 01:40), în timp ce între Curtici şi Lokoshaza va circula conform graficului din tren. În perioada 5 decembrie – 10 decembrie 2020, trenul IR 347 Lokoshaza – Curtici – Arad – Conop – Simeria – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – București Nord va fi anulat şi înlocuit de trenul IR 347/12347 pe ruta deviată: Curtici (plecare 04:19) – Arad – Timișoara Nord – Lugoj – Simeria – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – București Nord (sosire 17:02).
În perioada 3/4 – 9/10 decembrie 2020, trenul IR 1765 Iași – Cluj Napoca – Arad – Timișoara se anulează pe distanța Cluj Napoca – Arad – Timișoara și circulă conform graficului din mersul trenurilor pe distanța Iași – Cluj Napoca. În perioada 4/5 – 10/11 decembrie 2020, trenul IR 1766 Timișoara Nord – Arad – Cluj Napoca – Iași se anulează pe distanța Timișoara Nord – Arad – Cluj Napoca și circulă conform graficului din mersul de tren pe distanța Cluj Napoca – Iași.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

