Arad: AUDIO Circa 200 de persoane, la protestul pentru centura Aradului
Circulația pe centura nord vest a municipiului Arad, parte din DN7, a fost blocată, duminică, timp de cca 20 de minute.
Peste 200 de persoane au protestat, nemulțumite că șoseaua trece printr-un cartier rezidențial, în loc să treacă prin afara orașului. Drumul, care duce către Nădlac, cel mai mare punct de trecere a frontierei din vestul țării, este foarte circulat, ceea ce generează discomfort, poluare și accidente.Centura nord-vest a municipiului Arad, care este parte din DN7, trece prin cartierul Gai. Înarmați cu pacarde, vuvuzele și bannere, protestatarii au adus cu ei și un sicriu pe care au scris "Stop Accidentelor" pentru a trage un semnal de alarmă asupra situației.Pentru că centura trece prin cartier, aceasta are și 2 treceri de pietoni, pe care protestatarii le-au traversat încet și în grupuri mari, blocând circulația timp ce cca 20 minute.Localnicii spun că în anul 1996 oamenii s-au trezit peste noapte cu șoseaua de centură, care este încadrată ca drum european, în locul drumului de cartier, dar autoritățile le-au promis că situația va fi una provizorie. Oamenii spun că de atunci până în acest moment, autoritățile îi tratează cu indiferență atunci când cer mutarea ceturii prin afara orașului, așa cum ar fi normal.Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a organizatorului protestului, Flavius Dumitraș.https://soundcloud.com/user-370278349/aradcu-00-flavius-dumitras-dum19ian-completOamenii amenință că dacă autoritățile nu îi vor băga în seama atunci și protestele vor continua.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









