Arad: AUDIO Dr. Horea Timiș este noul director al Direcției de Sănătate Publică Arad. Primele măsuri
Horea Timiș este noul director al Direcției de Sănătate Publică Arad. Acesta a fost numit în funcție luni după masă decătre ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
Horea Timiș și-a preluat imediat mandatul.[audio mp3="https://realitateadearad.net/wp-content/uploads/2020/04/ARADCU-00-HORIA-TIMIS-DSP-LU06APR.mp3"][/audio]Horaa Timiș a fost, timp de 5 ani, directorul DSP Alba.Fostul director al DSP Arad și-a dat demisia din funcție vineri. Anunțul a fost făcut în cadrul unui comunicat de presă transmis la câteva minute dupăce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că Aradul este focar de infecție cu COVID-19.Cătană a acuzat campanii mediatice și politice împotriva sa, si a spus că este exigent pentru că vrea ca atat cadrele medicale cât și arădenii să fie protejați.S-a referit și la filmarea în care a apărut certând cadrele medicale care îi spuneau că nu știu să îmbrace costumele de protecție. Își pătrează opinia și persoană civilă și spune că este inadmisibil ca medici rezidenți care au absolvit facultatea de medicină, ori asistente medicale, care au absolvit o școală sanitară, să nu știe să îmbrace echipamentele de protecție!Directorii mai multor Direcţii de Sănătate Publică au fost schimbaţi din funcţie. Conform unei informări a Ministerului Sănătăţii, luni după amiază au fost semnate ordinele de înlocuire din funcţie a directorilor DSP Timiş, DSP Arad, DSP Braşov, DSP Vâlcea de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








