Arad: Spitalul Județean Arad face teste la cerere, contra-cost, pentru noul coronavirus. Cât costă

ARADCU 00 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ARAD MI02IAN
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a anunțat, joi, că efectuează examinări RT-PCR pentru COVID-19, la cere, contra-cost.
De luni, 18 mai, Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere, examinări RT-PCR pentru COVID-19. Examinările se realizează contra-cost, tariful fiind stabilit la 215 lei pentru o testare."Persoanele care doresc să fie testate pentru virusul SARS CoV-2 au posibilitatea să efectueze testarea contra-cost, în Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat. Vom realiza testarea la cerere, în paralel cu testările pacienților care se adresează Unității de Primire Urgențe. De asemenea, ne pregătim, pentru perioada următoare să oferim arădenilor și servicii de testare pentru anticorpi", a explicat coordonatorul Laboratorului de Analize Medicale, biochimist principal Luminița Pilat.Programările se realizează telefonic, prin centrala Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – telefon: 0357/40.72.00 sau 0257/ 22.00.00, interior 175.Recoltarea probelor se va efectua între orele 08.00 - 12.00, în ambulatoriul spitalului (strada Andrenyi Karoly), iar rezultatele vor fi eliberate în interval de 24 de ore.
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









