Pîslaru anunță că România primește integral cererea de plată 4 din PNRR: 2,62 miliarde de euro, fără penalizări

Dragos Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (foto: profimedia)
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni seară, la finalul ședinței de Guvern, că România va încasa integral suma de 2,62 miliarde de euro aferentă cererii de plată numărul 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
O premieră din 2021.
Ministrul a subliniat că este vorba despre o „cerere de plată curată", ceea ce înseamnă că toate jaloanele asumate au fost îndeplinite fără obiecțiuni din partea Comisiei Europene.
„Avem o cerere de plată curată pe cererea de plată 4 din PNRR. Nu avem ce scrisoare să primim de tip cererea de plată 3, lucru care este o premieră pentru România din anul 2021", a declarat Pîslaru.
Cererea nr. 4 fusese depusă în decembrie 2025, iar în prezent este „încheiată, curată", potrivit ministrului.
Negocieri finalizate cu statele nordice
O altă veste importantă anunțată luni vizează încheierea negocierilor cu Norvegia, Liechtenstein și Islanda pentru o finanțare de aproape jumătate de miliard de euro.
„La venirea Guvernului Bolojan, negocierile erau blocate. Acest pas foarte important a fost bifat", a precizat Pîslaru.
Citește și:
- 19:06 - Începe instalarea conductei Neptun Deep. Mobilizare uriașă în Marea Neagră cu 50 de nave
- 18:20 - Schimbările din Regulamentul de Racordare ar putea împinge în sus prețurile la energie. Avertismentul asociațiilor de profil
- 17:26 - Imperiul financiar al lui Donald Trump accelerează: +6,5 miliarde de dolari într-un an
- 15:49 - Euro, tot mai aproape de pragul 5,2 lei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














