Anca Alexandrescu: „Nici mâine nu vom avea guvern. România este în haos, neguvernată și neguvernabilă”
Anca Alexandrescu a afirmat că nici după consultările programate luni la Cotroceni nu va fi desemnat un nou guvern, iar Ilie Bolojan va rămâne în continuare la conducerea interimară a Executivului.
Criza politică se prelungește, iar România rămâne fără un nou guvern
„Prima veste pe care v-o dau este că nici mâine n-o să avem guvern. Tot cu Bolojan rămâne. Habar n-am cât va mai dura. Dar v-am spus de foarte multă vreme că asta se va întâmpla. Asta este consecința. Sigur, mă uit și eu, că o să vă arăt în seara asta că oamenii își doresc alegeri anticipate. Numai că nu li se explică despre ce este vorba și cum funcționează lucrurile. O să vedeți. O să arăt mărturiile oamenilor de pe stradă, oamenii simpli care s-au săturat de ceea ce trăiesc și de ceea ce se întâmplă în România.
Am înțeles că e nasol că eu sunt cu PSD-ul. Bine, unii spun că sunt cu PNL-ul pentru că am încercat să prezint o altă față a ceea ce s-a întâmplat la Viorel Pașca, în Bihor. Nu mă interesează nici o parte, nici cealaltă. Dar înțeleg că e ok ca unii care sunt în jurul suveraniștilor să fie cu PMP? E ok, nu? Deci înțeleg că e ok că sunt cu Băsescu. Uite, îi număr acum pe degete. Domnul colonel, sluga lui Băsescu, domnul celălalt, care face pe reporterul acum pe la Bihor, am văzut, se duce pe acolo și-l intervievează pe Pașca, domnul care este organizator, propus organizator la Alba Iulia, vă aduceți aminte? Era tot timpul în umbra domnului știți ce. Tot PMP, ce credeți?
Acum mai e un domn care a fost și la mine aici, la emisiune. N-am știut până astăzi, mi-a semnalat cineva, domnul acela șef cu ciobanilor, care era astăzi pe scenă, am văzut, tot de la PMP. A, deci e ok ca în jurul suveraniștilor să fie niște PMP-iști ai lui Băsescu. Nu știu, mă gândeam și eu, s-a dat ordin pe unitate ca PMP-iștii lui Băsescu să fie suveraniști? Pe mine nu mă deranjează, dar mă amuză. S-a ajuns să te garanteze prietenele vrăjitoarelor. Hai, serios? Chiar așa? Și să-ți rezolve problemele murdare cu garantat almanahe? Chiar așa? Și să-ți rezolve problemele murdare cu băiatul ăla cu dosarele cu minore? Hai că deja e prea mult, nu-i așa?
Eu am crezut că suveranismul înseamnă cu totul și cu totul altceva și că este într-adevăr reprezentat de niște personaje. Nu, a, că sunt niște personaje, da, din lumea mondenă, care-și fac like-uri. Și o să se trezească românii cu capu’ pe umeri și o să înțeleagă cum sunt folosiți. Ce să mai zic despre alți influenceri care aveau contracte cu PSD și care-l înjurau pe domnul, și acum sunt mari susținători. E la modă să înjuri Realitatea și pe Alexandrescu, că faci like-uri multe. Dar apropo, l-am mai văzut pe un domn care era în fruntea tuturor protestatarilor. A fost și pe aici și l-am promovat și eu. Dom’le, ce credeți? Făcea voluntariat pe șantierul spitalului SRI de pe DN1. Hai, mă, nu cred așa ceva. Adică era nasol că eu m-aș fi dus în campanie electorală să mă tratez la spitalul SRI, care-i public. Nici n-a fost așa, dar nu mai contează.
Lucrurile astea, ușor, ușor, încep să iasă la suprafață și se văd. Știu că vă deranjează că vă spun adevărul. Apropo, opoziția cu ce se ocupă în aceste zile? Mai ceva? Ceva? Fac ceva pentru români? Nu știu. Au adunat semnăturile pentru suspendarea lui Nicușor Dan?”
Nicușor Dan, criticat pentru excluderea suveraniștilor și vizita la Paris
Apropo de Nicușor Dan. Mâine dimineață, la ora nouă, dincolo de faptul că, cu un tupeu inimaginabil, nu invită suveraniștii. Decât cei care au făcut parte din coaliția de guvernare. Aia toxică, aia care a dat lovitura de stat.
Înțeleg că se grăbește să plece la Paris cu Mirabela. Nu, nu este prima doamnă. Domnilor de la Administrația Prezidențială, să vă fie rușine că în continuare puneți în program «prima doamnă». Nu este. Se grăbesc să plece la Paris. Ce credeați, că pentru români? Nu, tot pentru ucraineni se duc. Mai participă și ei la o cină, hai să mai dăm niște bănuți. Acum, nu știu ce să zic cu Moldova, ce se întâmplă la Chișinău. Foarte interesant, mai ales personajul pe care l-a desemnat doamna Maia, probabil a fost coleg cu ea pe la Harvard, să facă un guvern. Am înțeles, domnul a zis că moldovenii trebuie să se obișnuiască să facă duș câte trei minute, că apa e aur. Au puțină apă și trebuie trei minute pe ceas. Vă aduceți aminte cum era cu Ursula, care ne spunea să stăm la 16 grade, 17 grade, că tot așa.
Dar din Moldova vine o declarație extrem de deranjantă. Ambasadorul Germaniei la Chișinău. Înțeleg că omul este mai degrabă putinist. De altfel, nemții, v-am spus de la începutul războiului și am arătat aici ce legături puternice au cu Putin și cu Rusia. Vine și ne spune acum că moldovenii și românii nu au aceeași limbă și aceeași religie. Hai, pe cuvânt! Era să zic altceva, dar m-am abținut. Jură-te! Dar de ce acum aceste declarații? Ce încearcă să facă rușii? Nu știu cine. Dar cineva încearcă să tulbure apele.
Am mai semnalat un lucru extrem de important. În weekend, mă rog, joi-vineri, a fost o vizită extrem de importantă la București. Allison Hooker, subsecretar de stat la Departamentul de Politici al administrației Trump. Un fel de Victoria Nuland.
Câtă dragoste! Mă rog, cu Bolojan mai puțin. Cu Nicușor, vai, câtă apropiere, câtă dragoste! Ce valori comune au ei! De când a fost Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace și atunci când am râs împreună despre cum i-a spus Trump «Prime Minister Dan», i-am spus atunci, am zis: «George Simion, mi se pare că americanii nu prea mai sunt interesați de anularea alegerilor din România și de turul doi». Și au venit dovezi în cascadă. Liniște, absolut nimic.
Apropo, doamna Hooker s-a întâlnit cu reprezentanții opoziției? N-am văzut absolut nimic pe site-ul Ambasadei Americane. Un semnal extrem de interesant, pentru că, dacă vă aduceți aminte, când au venit parlamentarii trimiși de administrația Trump la București, s-au întâlnit și cu George Simion, și cu reprezentanții opoziției. Să nu uitați lucrul acesta.
Scenarii privind PSD, AUR și alegerile anticipate. Avertisment pentru luna septembrie
Sunt niște semnale extrem de importante. Ele trec acum pentru că oamenii mai sunt în vacanță, unii se uită la Campionatul Mondial de fotbal, alții sunt ocupați cu Ancuța și tot așa. Dar lucrurile importante trec prin fața noastră. Sunt unii care-și doresc foarte tare ca PSD-ul să guverneze cu AUR. Da, da, fix așa. Îl văd pe Victor Ponta aproape în fiecare zi ieșind să spună lucrul acesta. AUR zice că vrea... Ce vrea? Alegeri anticipate.
Și chiar dacă s-ar întâmpla să fie suspendat Nicușor Dan, nu cred că Nicușor Dan va ieși neapărat prost din povestea asta. Și dacă va ieși prost Nicușor, se întărește Bolojan. Suntem într-o situație extrem de complicată. Se anunță grevă generală în sănătate, legea salarizării, din păcate, este în defavoarea românilor, iar USR-iștii și PNL-iștii încearcă cu disperare să aplice cât de repede pot tot ceea ce se cere de la Bruxelles. Asta este situația în care se află astăzi România. Haos, neguvernată, neguvernabilă.
Toată lumea, ocupată cu scenarii, cu scenarite, cu încrengături, cu povești. Unii spun că o să se mai facă un partid. Al cui? Așa mi-a șoptit la ureche. Nu știu dacă e adevărat. Dar vom trăi și vom vedea. Când vom trage linia, din păcate, în septembrie, probabil când toată lumea, după 15 septembrie, când se vor întoarce românii acasă, va fi dezastru.”
Citește și
- 21:53Iranul avertizează Statele Unite după noile atacuri: „Respectați-vă cuvântul sau veți plăti prețul”
- 20:29Dosarul lui Iohannis, blocat de cinci luni în instanță: ANAF așteaptă verdictul. Piperea: „Procesul ar putea dura încă cinci ani”
- 19:41Gheorghe Piperea aruncă în aer negocierile pentru noul guvern: „Va fi o nouă încercare ratată”
- 19:07România, în haos din cauza crizei politice. Oamenii și-au pierdut încrederea, iar pensionarii se tem de viitor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News


























