FOSTUL PREŞEDINTE FRANCEZ NICOLAS SARKOZY S-A PREZENTAT LA ÎNCHISOARE

FOSTUL PREŞEDINTE FRANCEZ NICOLAS SARKOZY S-A PREZENTAT LA ÎNCHISOARE
El își începe astfel executarea detenției de cinci ani
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy s-a prezentat la închisoare unde a început executarea unei sentinţe de cinci ani. Sarkozy este primul lider francez trimis în închisoare după mareşalul Philippe Petain, care a condus, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, regimul de la Vichy, aliat cu Germania nazistă. Daniela Coman transmite din Paris.
Reporter: Nicolas Sarkozy va sta singur într-o celulă de nouă metri pătrați, va avea voie să iasă la aer o oră pe zi într-o curte a închisorii, nu va avea contact cu alți deținuți și va putea fi vizitat de familie de trei ori pe săptămână.
Vinerea trecută, Sarkozy a fost primit la Palatul Elysee de către președintele Emmanuel Macron, care a considerat această întâlnire normală din punct de vedere uman.
Actualul ministru al justiției, Gérald Darmanin, apropiat politic al lui Sarkozy, a anunțat că îl va vizita pe acesta la închisoare pentru a vedea condițiile de detenție, ceea ce a provocat o reacție de protest din partea sindicatelor magistraților.
Fostul președinte, în vârstă de 70 de ani, a fost găsit vinovat pe 25 septembrie de asociere cu răufăcători pentru că le-a primis colaboratorilor săi apropiați, asupra cărora el avea autoritate, să intre în legătură cu autoritățile din Libia pentru a obține sau a încerca să obțină sprijin financiar în vederea finanțării campaniei sale electorale din 2007.
Nicolas Sarkozy a susținut întotdeauna că este nevinovat și a calificat sentința drept un scandal judiciar.
Avocații săi au făcut recurs, iar astăzi au depus o cerere de eliberare, acțiuni care nu vor fi soluționate însă, conform procedurilor, mai devreme de o lună.
Citește și:
- 13:03 - Cinci grei din UE propun schimbarea regulilor, după ce Viktor Orban le-a pus bețe în roate
- 12:56 - Omul lui Bolojan cere alegeri anticipate: „Fiecare partid să vină în fața românilor cu cei mai buni oameni pe listă”
- 11:56 - Senator Ninel PEIA: Scutul capitalului românesc în fața colonialismului corporatist!
- 11:54 - Reuniune de urgență la NATO, la solicitarea României. Discuții cruciale despre securitatea din Marea Neagră și incidentele cu drone
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














