Arad: Recepția gazonului de pe stadionul "UTA Francisc Neuman" din Arad a început cu probleme. Ce nereguli a descoperit Primăria

ARADCU 00 UTA FRANCISC NEUMAN PRIMARIA MUNICIPIULUI ARAD MI19FEB
Recepția gazonului de pe stadionul municipal UTA Francisc Neuman din Arad a început, marți, cu probleme, a anunțat primăria, care realizează investiția.
Conform unui comunicat de presă al municipalității, "marți, 28 aprilie 2020, ora 10:00 a început recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ”Amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație de irigare la Stadionul Municipal UTA – Frații Neumann“. La stadionul municipal au fost prezenți în acest scop membrii comisiei de recepție, reprezentanți ai constructorului RULOURI DE GAZON SRL și ai proiectantului KRONSTADT LANDSCAPE ARCHITECTS SRL"."Cu această ocazie s-a stabilit de comun acord că se impune remedierea unor deficiențe constatate la suprafața de joc și nu numai, respectiv prezența costreiului pe jumătate din suprafața gazonului, înlocuirea gazonului în zonele cu probleme a fost realizată în mod eronat cu bucăți mici, nu prin înlocuirea fâșiilor întregi de gazon, iar amplasarea porților necesită o reverificare întrucât traseul liniei porții nu corespunde cu punctele de colț ale terenului", mai spune Primăria Arad.Având în vedere faptul că, ulterior datei finalizării recepției, întreținerea suprafeței de joc va cădea în sarcina beneficiarului, respectiv Municipiul Arad, primăria a solicitat metodologia de întreținere, amănunțită, cu modul și condițiile de tundere, modul de administrare a îngrășământului, frecvența de irigare și tot ceea ce implică o îngrijire corespunzătoare a suprafeței de joc (gazon).Recepția obiectivului de investiție ”Amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație de irigare la Stadionul Municipal UTA – Frații Neuman” se va încheia numai după remedierea tuturor deficiențelor constatate.
Citește și:
- 19:48 - SUA, campioană olimpică la hochei pe gheață după 46 de ani. Donald Trump a reacționat imediat: „Wow! Ce meci!!!”
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











