FC Botoşani a câştigat la Mioveni şi se menţine în Superligă

FC Botoşani a câştigat la Mioveni şi se menţine în Superligă
Unicul gol al partidei a fost înscris de Sebastian Mailat
FC Botoşani îşi păstrează locul în Superliga de fotbal a României, după ce a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Sebastian Mailat (74).
FC Botoşani câştigase cu 1-0 în prima manşă.
Echipa antrenată de Bogdan Andone a avut puţine emoţii în meciul de vineri, în care argeşenii nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii.
Eduard Florescu a trimis un şut bun de la peste 30 de metri (19), dar portarul gazdelor, Flavius Croitoru, a respins.
Goalkeeper-ul argeşean a fost la post şi la şutul lui Aldair (36), acordând corner.
În min. 52, mijlocaşul Victor Dican (FC Botoşani) a trimis mingea în bară cu o lovitură de cap.
Mailat a adus victoria oaspeţilor (74), cu un şut pe lângă Croitoru, după ce a fost lansat de Florescu.
FC Botoşani s-a clasat pe locul 8 în play-out-ul Superligii, în timp ce CS Mioveni a încheiat pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a.
CS Mioveni - AFC Botoşani 0-1 (0-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni
Citește și:
- 09:16 - Alertă la naționala Argentinei: Messi s-a accidentat cu puțin timp înainte de turneul final
- 08:17 - Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros
- 08:11 - FCSB a învins FC Botoşani cu 4-3 după prelungiri şi va juca finala barajului de Conference League
- 08:00 - Valeriu Iftime a explodat după eșecul celor de la Botoșani cu FCSB: „E o echipă slabă!”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














