TENIS: ANA BOGDAN A PIERDUT ÎN PRIMUL TUR LA HONG KONG (WTA)

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de australianca Kimberly Birrell cu 6-3, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 267.082 de dolari.

Ana Bogdan (33 ani, 112 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 53 min).

Birrell (26 ani, 115 WTA) a făcut diferenţa în fiecare set cu un break, reuşit în primul act la 4-3, iar în al doilea la 2-2.

Ana Bogdan şi-a creat în acest meci patru şanse de break, dar nu a fructificat niciuna.

Birrell câştigase şi singura lor confruntare anterioară, anul trecut, în primul tur al calificărilor la Australian Open, cu 2-6, 6-2, 7-5.

Ana Bogdan va primi pentru participare un cec de 2.890 dolari şi un punct WTA.

Luni, Simona Halep a fost învinsă în primul tur de chinezoaica Yue Yuan cu 6-3, 6-3.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.