Trenurile Soarelui se întorc pe litoral, începând de astăzi – Ce trebuie să știe turiștii

Din 16/17 iunie 2023, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului de transport estival “Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de pe litoralul Mării Neagre și cu Delta Dunării până la data de 10/11 septembrie 2023, anunță CFR Călători.

„Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur”, mai transmit reprezentanții companiei.

Astfel, timp de trei luni,

– 32 de trenuri directe (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

– 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 3 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.

– Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 17 iunie 2023, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.

Durata de parcurs

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.

Condiții de călătorie

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 13 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă, unele având și vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 și IR 1942 Satu Mare/ Baia Mare/Cluj Napoca/ Târgu Mureș  – Mangalia şi retur au în compunere și vagoane prevăzute cu spațiu amenajat pentru activitatea de bar.

Tarife

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta București Nord – Constanța la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei și la tren Regio este 37,00 lei. De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

În perioada programului de transport estival, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători. De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din oraşele mari ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.