O ECLIPSĂ PARTIALĂ DE LUNĂ VA AVEA LOC ÎN ACEASTĂ NOAPTE

O eclipsă parțială de Lună va fi vizibilă în această noapte, oferind un spectacol astronomic fascinant pentru observatori.

O eclipsă parțială de Lună se va produce în noaptea marți spre miercuri (17 spre 18 septembrie), potrivit Agerpres. Luna se va afla la granița dintre constelațiile Aquarius și Pisces. Pe tot parcursul nopții, planeta Saturn se va afla în dreapta Lunii.

„Fenomenul începe cu intrarea Lunii în penumbră, la ora 3,39. În acel moment, Luna se va afla destul de jos pe cer, înspre sud-vest. Pentru că penumbra Pământului nu este foarte opacă, la începutul fenomenului culoarea Lunii nu se va schimba mult. În apropierea maximului, însă, începând cu ora 5,30, partea de sud a Lunii va începe să aibă o culoare diferită față de partea de sus. Maximul se va produce la ora 5,44, când Luna va fi total în penumbră și aproximativ 4% în umbra Pământului. În acel moment, Luna se va afla foarte jos pe cer, înspre orizontul de sud-vest. După maxim, Luna își va recăpăta strălucirea și culoarea, ieșind complet din umbră la ora 6,16 și din penumbră la ora 7,05. La București, Luna apune chiar în timp ce iese din penumbră”, reiese din informațiile transmise de Observatorul Astronomic.

Fazele eclipsei vor fi următoarele: – începutul eclipsei: ora 3,39; – intrarea în umbră: ora 5,11; – maximul eclipsei: ora 5,44 (Luna este 4% în umbra Pământului); – ieșirea din umbră: ora 6,16; – sfârșitul eclipsei: ora 7,05.

Următoarea eclipsă de Lună va avea loc pe data de 14 martie 2025, la ora 00,38. Va fi o eclipsă totală și va fi parțial vizibilă din România (Luna apune înaintea fazei maxime). O altă eclipsă parțială se va produce pe 28 august 2026, la ora 5,33. Ultima eclipsă de Lună a avut loc pe 28 octombrie 2023.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.